walking on roses…

21 Aprilie 2010

B: cica urare: „sa calci toata viata numai pe trandafiri”
Z: oh, da :))
B: iti dai seama cat il detesta persoana care i-a facut urarea?
Z: pai da, ca omul ala ar lua ditamai amenda pentru nerespectarea spatiului verde
B: LOL =)) nu d-asta :)) practic, omul ala i-a urat sa calce toata viata numai pe spini
Z: ah, nu ma gandisem la asta :)) da, fiecare cu ce-l doare…
B: da, pe mine ma doare-n talpa :))

Anunțuri

18 Aprilie 2010

„Mama, I just killed a man,
Put a gun against his head, pulled my trigger, now he’s dead.
Mama, life had just begun… ”

egoism 2

16 Aprilie 2010

…sper sa ti se implineasca dorintele
la fel de mult cat
sper sa ma doresti pe mine…

15 Aprilie 2010

Intr-o zi, ti-am daruit o floare si tu ai zis ca o sa ma iubesti mereu. Intre timp, floarea s-a ofilit si tu ai plecat. Am ramas sa strang in maini uscaciunea unei relatii apuse si cel mai trist e ca nici nu-mi mai amintesc ce culoare avea floarea…

Alarma telefonului suna indelung. El intinse bratul stang (pe cel drept il avea inlantuit in jurul ei) si apasa magicul buton „amanati”. Apoi isi ascunse un cascat in parul ei lung:
„Hai, iubito, a sunat ceasul.”
„Nu putem sa mergem maine?” intreba ea, fara ca macar sa deschida ochii.
„Dar noi avem programare astazi. Haide!”
„Hai sa lasam pe altadata, cand n-o sa ne mai culcam la 3 dimineata.”
„Stii prea bine ca n-o sa adormim niciodata mai devreme de 2, asa ca hai, trezeste-te!”
Ii saruta gatul si obrajii pana cand alarma telefonului suna din nou. O opri cu un deget, apoi se dadu jos din pat si ridica in brate trupul somnoros:
„Gata, domnisoara, la baie!”
Ea tipa, in semn de protest si de incantare.
„Si nu mai tipa, ca trezesti vecinii!”
„Da, ca si ei, saracii, tot la 3 s-au culcat, odata cu noi. Intri cu mine la dus?”
„Nu, astazi chiar ne grabim. Ai un sfert de ora sa iesi din baie.”
„Si dupa aia o sa intri dupa mine?”
„Nu, dupa aia o sa adorm si va trebui sa-ti cauti alt suport de umerase”, zise el usor uimit, vazand rapiditatea cu care ea isi daduse jos camasa de noapte si o aruncase pe bratul lui. „Hai, spune, cu ce te-mbraci?”
„Pai, avand in vedere ca e asa o zi importanta, ma gandeam sa-mi iau blugii aia negri stramti si bluza crem, cu o curea lata peste. Ce zici, merge?”
„Mai bine ia-ti bluza aia mov, sa te asortezi cu cravata mea.”
„Nu-mi spune ca vii la costum.”
„Ba da.”
Amandoi pufnira in ras.
„Nu, serios, cu ce te imbraci?”
„Pfoi, ma gandeam sa-mi iau macar o camasa.”
„Camasa merge, dar fara cravata. Si nu mov.”
„Of, bine, bine, cum vrei tu” si ii pupa inelul de pe deget.

Dupa ce se imbracara amandoi, mersera de mana pana in statia de autobuz, asteptara masina uitandu-se insistent la ceas si se inghesuira bucurosi inauntru alaturi de ceilalti calatori dupa ce aceasta veni.
Coborara la a saptea statie.
„Sigur stii sa ajungi?”
„Ti-am zis ca da. Am mai fost o data cu sor’mea acum trei ani.”
„Ah, i-auzi. Chiar asa, cu sora ta?”
„Am fost obligat.”
„Da, imi inchipui”, rase ea usor.
In cele din urma, ajunsera, alergand, sa nu intarzie. Curtea mare era plina de oameni imbracati elegant si aproape toti tineau flori in mana.
„Am uitat de flori”, zise el, descumpanit.
„Lasa, nu-i nimic.”
„Nu, nu se poate fara flori. Macar atat sa avem. Asteapta-ma aici.”
„Unde te mai duci?” ii striga ea in spate, dar el era deja prea departe si n-o mai auzea.
Se intoarse dupa 2 minute, gafaind, cu 3 floricele in mana.
Cand il vazu, zambi, dar incerca sa fie serioasa:
„De unde le-ai furat? Chiar asa am ajuns?”
„Hai, taci, si ia-le! Si ia si asta…” si cuvintele i se pierdura intr-un sarut prelung care le fu intrerupt doar de o voce stridenta care striga din ce in ce mai tare:
„Paun Matei. Este cineva?”
„Da, aici”, tresari el. „Venim imediat, stati asa”. O lua de mana, apoi se razgandi brusc, se intoarse spre un grup de oameni si ii intrebari emotionat si rugator:
„Nu va suparati, stiu ca nu se obisnuieste, dar noi nu avem martori si am vrea sa va rugam sa veniti doi dintre dumneavoastra cu noi si sa ne fiti martori. Va rugam mult.”

Dupa aproximativ un sfert de ora, iesira amandoi tinandu-se de mana; in urma lor, cei doi martori coborara scarile usor perplecsi, dar zambind in coltul buzelor. Cei doi proaspat casatoriti iesisera deja din curtea casei de casatorii:
„Si-acum ce facem?”
„Hai in parc.”
„Hai.”

„Stam pe iarba sau pe banca?”
„Cum sa stam pe iarba? Sa ne stricam hainele de sarbatoare?” rase el.
„Poti sa stai pe plicul asta cu acte. Si eu o sa stau la tine-n brate, uite-asa… Si-acum nu se murdareste decat plicul asta, dar cui ii pasa de el?”
„Asa e, important e ce e inauntru, in inimile noastre.”
Se sarutara lung, pana cand ea ii lua delicat barbia in maini si ii spuse cu ochi stralucitori:
„Si acum hai sa mergem sa ne tatuam verighetele.”

PS: scuze pentru numele folosit :)) intai am vrut sa pun „Strutu”, dar am zis ca e cam mult :))

„Unde-am plecat si unde-am ajuns…”

Imi cer scuze ca nu sunt ca tine si, mai ales, imi pare rau ca nu sunt cum vrei tu.
Imi pare rau ca nu vreau sa-mi impart bucuria cu o suta de necunoscuti, ca nu-mi place sa fiu in centrul atentiei si sa-mi intiparesc un zambesc fals pe buze.
Imi pare rau ca nu port rochii scurte si ca imi plac cerceii si rujurile.
Imi pare rau ca, uneori, nu vreau sa mai stea nimeni cu noi la masa, ca sa am destul loc pentru maini si cat mai putin loc in care sa rataceasca ochii – ai tai, ai mei…

Imi cer scuze si-mi pare rau de tot.
Si daca pentru toate astea nu vei mai vrea sa stii nimic de mine, cine ar putea sa te condamne? In definitiv, eu sunt una singura, printre sutele tale de prieteni si rude si cunostinte. De ce as conta eu prea mult, cand sunt atatea alte persoane in viata ta?

Dar cel mai si cel mai mult… Imi pare rau ca nici nu mi-ai urat „bafta” pentru maine.

ship away

7 Aprilie 2010

A trecut si Pastele… Am primit mesaje cu urari, am trimis si eu altele „la schimb”, la unele mi s-a raspuns, la altele, nu; unele au fost trimise „la gramada”, altele au fost personalizate… Una singura m-a impresionat si chiar si acum ma mai gandesc la ea: „Sper sa te atinga cu adevarat ceva din Lumina Invierii… ”
Si m-am tot gandit la ce mi-a urat persoana cu pricina: ce simbolizeaza Lumina Invierii? De data asta, nu am cautat raspunsul pe google si nu am intrebat pe nimeni, am fost doar eu cu mine, cu gandurile si intrebarile. Si uite ce-am aflat: Lumina Invierii simbolizeaza Speranta, e dovada ca nimic nu e imposibil, daca tu crezi si iti doresti (sau, ca sa nu existe discutii, asta simbolizeaza pentru mine).
Si-atunci, ce-mi dorea, de fapt, persoana cu urarea? Sa am curajul sa las lumea mea confortabila si cocheta si sa plec in cautarea unei lumi ideale, superbe, pe care, fie vorba intre noi, s-ar putea sa o gasesc foarte tarziu (oricat de relativ suna asta) sau e posibil sa nu o gasesc deloc. Sau e posibil ca lumea asta nici macar sa nu existe (da, sunt necredincioasa, call me Tomisa :)) sau orice alt echivalent feminin are numele Toma). Si nu, nu pot sa imi construiesc eu lumea asta de la zero, am nevoie si de elemente reale.
Apoi m-am gandit la cum e viata „persoanei cu urarea”: e relativ la fel cu a mea. Si nu doar o data mi-a spus ca i-ar placea sa lase tot si sa caute altceva, dar mentalitatea primita prin educatie nu-i permite.
Si-atunci, de ce-as fi eu altfel? daca ma uit in jur si nu vad decat persoane de acest gen… Si toate zic ca regreta, si toate se complac in situatia lor si toate dau sfaturi si fac urari.
Si eu… cum sa fiu tocmai EU* oaia de alta culoare decat alba? :-s

*am folosit majusculele nu din narcisism, ci pentru a indica faptul ca I always tried to blend in/am incercat mereu sa ma integrez in peisaj (de incercat, chiar am incercat; de reusit… e alta poveste :)) )