Y.U.

25 noiembrie 2009

Numele tau e o soapta, ti-o citesc seara de pe buze si ii raspund cu apasarea numelui meu…
Numele tau e o chemare, e o mana intinsa ce asteapta…
Numele tau e un suspin, o bataie dureroasa de inima…
Numele tau e un parfum de tamaie si levantica, il port in suflet si el ma poarta in visare…
Numele tau e o adiere racoroasa ce imi infioara simturile…

„Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus… ”

anything…

18 noiembrie 2009

Daca pleci, lasa-mi ceva, orice: lasa-mi parfumul tau, impregnat pe haine… lasa-mi caldura pielii tale, undeva pe coltul buzei… lasa-mi zambetul tau si bucuria din ochi, iar eu… eu o sa te iert ca ai plecat.

PS: „Please, please, stay with me. I am so in love with you… Please, don’t go!”

@};-

1 septembrie 2009

Iti vad buzele cum freamata si, cu rasuflarea taiata, te aud cum imi pronunti numele: clar si dulceag, numele meu creste pe buzele tale ca o floare perfect conturata.
Si imi place sa-i simt parfumul…

never more

7 august 2009

Cand am atins-o, toate povestile au disparut… Inca imi mai rasuna in ganduri si in suflet: „dreams are made winding through my head…”, inca ma mai minteam ca unduirea parului ei ar sta la granita dintre vis si realitate cand am atins-o… Pielea ei alba s-a racit sub atingerea mainii mele, degetele ei lungi mi-au coborat in palma si s-au inclestat de carnea mea… Unghiile ei au devenit brusc lungi si dureroase…
Trezirea mea s-a produs chiar acolo, cu buzele cascate de uimire si palma inca rece… Stiam ca senzatia nu va dura mult si ca vor reveni caldura si povestile, asa ca am decis chiar atunci si chiar acolo ca fericirea e doar o iluzie, asa ca m-am uitat adanc in ochii ei si m-am aruncat in golul lor…

ies

25 iulie 2009

„Life’s not fair!” (spus cu accent britanic… de fapt, oftat printre buzele aproape stranse… tot cu accent britanic… )
Ma conving zi de zi ca asa se intampla in jurul meu…
Si tot zi de zi aud si un „get used to it”, fara niciun accent, fara nicio inflexiune a vocii… Probabil, cand te obisnuiesti ca lucrurile sa nu fie corecte, te transformi in robot.
Eu nu-mi mai simt de ceva vreme inima, dar imi place sa cred ca nu voi capitula atat de usor…
Recunosc ca nu am intotdeauna dreptate si ca plang usor, dar asta nu inseamna ca merit sa plang zi de zi, nu?
Nu? :((

drought

4 iulie 2009

Cana de cappuccino ramasese neatinsa, marginea ei era inca alba, n-o sarutase nicio pereche de buze in dimineata aceea. Trandafirul primit de cu seara zacea pe masa, ofilit…
Gandurile ei plecasera departe.
Se rujase si isi pregatise cappuccino, ca in fiecare dimineata, cu gesturi firesti, devenite deja automatisme, parti ale ritualului ei de fiecare zi, ritual care, in mod normal, includea si gustatul bauturii calde. Dar, in acea dimineata, acest lucru nu se intampla. Ochii ii cazura asupra florii rosii ce ramasese pe masa. Uitase de ea. Isi dorea sa nu fi fost acolo, sa nu fi existat deloc.
Se simtea obosita, ca si cum tocmai ar fi fost trezita dintr-un somn prea scurt.
Trandafirul de la el… Un „el” pe care nu-l iubea si caruia nici nu-i putea pronunta numele…
O floare rosie, solul iubirii lui si al amaraciunii ei… O floare cu spini, ca o inima chinuita…
In urma cu nici doua luni, si ea iubise. Pe altcineva. Ii daruise tot ce avea ea, isi consumase toata energia si timpul pentru a ramane langa un om prea plin de sine pentru a valorifica iubirea, un om care o secase de puteri si sentimente si care o parasise pentru ca nu fusese suficient de puternica incat sa lupte pentru doi, sa iubeasca pentru doi.
Din acel moment, inima i se inchisese si sentimentele ii secasera, ramasesera doar albiile fostelor rauri de senzatii si sentimente.
Si aparuse „el”, cel al carui nume era atat de neinsemnat pentru ea, incat nici nu-l putea pronunta; „el”, cel care o iubea neconditionat, o sufoca lent cu iubirea lui, ii amintea, in fiecare zi, prin intensitatea sentimentelor sale, cat de incapabila de iubire era ea acum.
Ajunsese aproape sa-l urasca pentru ca era bun si bland si indragostit, il ura cu toata rautatea ei de fiinta salbatica si seaca.
Asa ca ii lasa floarea pe masa, sperand ca, odata cu ea, sa se vestejeasca si sentimentele lui.
Nu-si dorea decat sa fie singura, uitata de toti si toate, sa-si traiasca zilele pline de ritualuri si automatisme, in asteptarea ploii ce i-ar fi putut inunda inima secata…

stereo

27 mai 2009

„Caut o culoare sa ma faca s-adorm,
suspendat in gri ca si cum n-as fi
cautand un om…”

Bleu… Am gasit un bleu senin… Aducator de liniste si multumire… Dar nu pot sa adorm, stiu ca am un gol in suflet, desi nu il simt…

„…fara sa stii, fara sa vii,
dincolo de vorbe am uitat sa mai iert…”

Eu nu pot sa ma iert, asa ca iarta-ma tu, ascunde iertarea intr-un suras si trimite-mi-l…

„…tot ce suntem noi, rataciti si goi,
am uitat sa mai cred…”

Am uitat sa mai sper, am uitat sa mai vreau…

„…si-mi pare stinsa lumea ta,
si-n ea se stinge si a mea,
mirarea simpla de-a’ntreba, de-a cauta…”

O culoare, un om, o tacere, un gol… Tu… Care „tu”?

„Simt cum, pe zi ce trece, te pierzi, si eu odata cu tine. Spune-mi, ce-i cu tine?”
„Nimic. Absolut nimic. La propriu, daca iti vine sa crezi… Apropo, schimba melodia.”
„Eu nu te judec.”
„Nici n-ai avea ce sa judeci. Te rog, schimba melodia.”

„…Fiecare piatra aruncata spre cer
nu se-ntoarece-n ploi, cade mut in noi,
fara dureri,
cu oasele moi te intorci in noroi…
Unghia de drac sa o stingi in nisip
cand te joci in gand, cand te minti razand
cu moartea pe chip,
sange-n cuvant,
un fir de praf in vant…”

„N-ai sa ma faci sa plang, daca asta incerci…”
„Imi ascunzi ceva.”
„Ce-as putea sa-ti ascund? :)) ”
„Simt ca imi ascunzi ceva, din felul in care razi si cum iti musti buzele. Ce e?”
„Nu e nimic, absolut nimic. :) ”
„Acelasi „nimic” despre care pomeneai mai devreme?”
„Poate. :p ”

„…si ce-ai inteles?
Esti al tau sa te pierzi?
Esti al tau sa te iertï?”