Marta & Remus

Marta si Remus…
Intr-o zi, s-au gandit sa nu mai priveasca pamantul din unghiuri diferite si s-au luat de mana, sa astepte rasaritul… Nu conta ca erau doua planete diferite: ea – rosie de furie si dragoste, ca un mar mare si copt, suparat ca nu-l culege nimeni; el – stralucitor si fierbinte si cu o mare pasiune pentru merele coapte.
N-au contat diferentele de temperatura dintre ei sau circumferintele, nu si-au pus nici macar problema viziunilor diferite asupra lumii, ei nu voiau decat sa se tina de mana; ea cu capul in nori, el cu gandul la stele, descopereau cu uimire ca universurile lor se completeaza… Nu era nicio aurora deasupra lor, dar ei erau ferm convinsi ca stelele sunt pietricele ce duc la o comoara in culori de curcubeu, asa ca nu conta… Nimic nu conta…
Marta si Remus…
Desi, uneori, se departau unul de celalalt si o luau pe orbite diferite pentru o vreme, sau, desi se confruntau cu vizitele mai mult sau mai putin neasteptate ale unor comete, se intorceau intotdeauna de unde plecasera, se luau de mana si asteptau rasaritul… Si rasaritul se lasa asteptat… Zi dupa zi, an lumina dupa an lumina…
O vreme, s-au mintit spunandu-si ca nu conteaza atat rasaritul, ci faptul ca ei sunt acolo si ca il asteapta tinandu-se de mana. Si chiar daca n-o sa rasara niciodata soarele, ei vor continua sa se tina de mana.
Toate astea pana intr-o zi. Stateau, ca de obicei, tinandu-se de mana si asteptand rasaritul cand, brusc, Remus a dat drumul manei Martei, s-a ridicat si a stat in fata ei.
“Total eclipse of the heart, that must be it…” a spus Marta aproape in soapta.
“YOU are my sunshine. I love only you.” i-a raspuns Remus, i-a intins mana sa se ridice si s-au sarutat.
Rasarise soarele, ei se tineau de mana, dar aveau ochii inchisi, nu mai conta… Nimic nu mai conta…