no pix

3 Mai 2010

Totul e magic la mare… Marea nu te judeca, te lasa sa faci ce vrei: n-ai costum de baie – cui ii pasa? Poate celor de pe mal, dar cine intoarce capul sa se uite la ei? Privirea e inainte, spre zarile albastre…
Daca iti pui o dorinta, e posibil sa bata vantul si sa ti-o implineasca. Si, daca ti-o doresti cu adevarat, niciodata nu e prea departe pentru a ajunge la ea. Ti-am zis ca totul e magic la mare…

Eu inca nu m-am intors… nu cu sufletul, nu cu mintea, cu nimic din ce conteaza cu adevarat… Am amanant cat mai mult sa-mi desfac bagajele, sa asez lucrurile la loc si viata sa revina la normal… De ce sa revina la normal? Si de ce sa fie asta normalul?

Cand mai mergem? :D La sfarsitul lui iulie, sigur. Si pana atunci nu? :-s

Anunțuri

laCRR

25 Februarie 2010

…dar tu nu stii ca-n suflet mi-ai ramas si ca, de acolo, te contemplu, uneori… Imi place sa ma uit la tine cum dormi, cu capul pe atriul meu stang, leganat de bataile inimii si mi-ar placea sa invat morse, ca sa adormi in fiecare seara pe „te iubesc”.

love is an angel…

30 Decembrie 2009

Unele persoane nu se schimba niciodata, la fel cum unele dorinte nu se implinesc niciodata…
Unele tristeti raman vesnic in suflet si unele intamplari nu se uita… si nu se iarta…
Unele drumuri sunt inchise de mult, cu baraje de ura pe care dragostea nu le poate narui, nici nu poate construi poduri peste ele… Chiar daca se spune ca dragostea cucereste orice… Sau se spune asa doar despre dragostea cea mare care, evident, nu este asta?
Uneori, nici ingerii nu iarta ca i-ai alungat, nu iarta pactul tau cu Satana, oricat l-ai regreta acum. I-ai murdarit aripile si le-ai ingreunat prea mult, ingerul asta n-o sa mai zboare niciodata… Cum te-ar putea ierta, cand acum e doar un om, ca atatia altii, si stii prea bine ca oamenii nu iarta?
Ca sa-l faci sa te ierte, trebuie sa-l readuci la statutul de inger, sa-ti cureti pacatul de pe aripile lui, sa-i readuci unicitatea si stralucirea, sa il faci sa te priveasca bland si sa te invaluie cu raze aurii atunci cand iti zambeste…
Atunci si numai atunci iti poti primi iertarea…

„Are you my angel, are you my guide?
Where is the answer, where is the light?
Are you my vengeance? Are you my pride?
Are you a stranger? Heaven decides…”

passenger

20 Decembrie 2009

„-Luchi, plangi? Plangi tu, cu ochii tai albastri? Tu n-ai voie sa plangi; inseamna sa nu mai rasara soarele niciodata!
Ii trecu mainile pe obraz, peste ochi, prin par, fara sa stie ce se intampla, cu miscari pe care le-ar fi crezut uitate si imposibile, si deveneau deodata firesti. Dar i se parea ca fiinta lui se va topi si va curge, cu lacrimile, in mainile ei; ii venea sa le adune, ca sa i le redea, sa-l poata reconstitui, sa nu-l piarda.
-Spune-mi, ce te-a suparat? De ce plangi?
-Fiindca ma alungi!
Era atat de usor sa repare! N-ar fi banuit! Avea si ea o putere deplina! Ii cuprinse umerii si ii stranse tare; putea sa-l farame.
-Dar nu te alung! Tu esti prietenul meu cel mai vechi!
Il zgaltai, ca sa evite alte gesturi, pe care nu le stia, dar le banuia gata sa porneasca si s-o duca departe. Nu s-ar fi ferit de niciunul, avea dreptul la toate, dar voia sa opreasca vremea in loc, s-o respire. Dupa atatia ani aspri, simtea nevoia unui ceas bland, de odihna si reverie.
-Eva!
-Spune! Imi place numele meu, cum mi-l spui tu.
-Ti l-am spus de-atatea ori, ca nici n-ai putea crede. L-am spus si in somn, si la scoala, l-am scris pe caiete, pe carti. L-am zgariat pe banca… Stii ce vreau? Sa ma lasi sa-ti sarut mainile si sa te privesc.
Isi lipi obrazul de al lui. Tot mai era ud. Cauta urma lacrimilor cu buzele. Pielea lui era neuzata, neteda, fragila, gingasa si mirosea… A ce mirosea oare? Cum miros trandafirii albi dupa ploaie. Simtea in sufletul ei o alta Eva, trezindu-se din somn, ca o fetita de paisprezece ani si razand la fereastra, cum ea nu rasese niciodata.”

(fragment din capitolul 74 al romanului „Fiul risipitor”, scris de Radu Tudoran)

blue…

20 Decembrie 2009

„I loved you with the fire red,
Now it’s turning blue…”

Florile de la tine nu mai sunt de mult albastre, iar inima mea nu mai are cerneala sa le coloreze… Inca o iarna… Din cer cad fulgi de zapada, iar din suflet cad petale… Albastre? Am ochii inchisi, nu le vad culoarea…
Nu mai stiu nici macar ce culoare are cerul, stiu doar ca e iarna… inca o iarna…

Y.U.

25 Noiembrie 2009

Numele tau e o soapta, ti-o citesc seara de pe buze si ii raspund cu apasarea numelui meu…
Numele tau e o chemare, e o mana intinsa ce asteapta…
Numele tau e un suspin, o bataie dureroasa de inima…
Numele tau e un parfum de tamaie si levantica, il port in suflet si el ma poarta in visare…
Numele tau e o adiere racoroasa ce imi infioara simturile…

„Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus… ”

strange(r)

14 Noiembrie 2009

Am tot incercat sa gasesc niste cuvinte… Am scris, am sters, am scris si iar am sters… Si m-am intors spre trecut, cum fac mereu. Am rasfoit caiete vechi, am revazut coperti dragi si am ajuns la versuri pe care le-am scris cu sufletul sfasiat… Uite unele care peste o saptamana o sa implineasca un an:

Ciudat e ca te astept…
Si mai dau o pagina,
mai beau un pahar…
Mi-e cam rau,
dar stiu ca de-acum
n-o sa-mi fie mai bine,
asa ca tac…
si astept o minune
care nu exista,
pe care a uitat-o Dumnezeu
din manualul de minuni…