one made of steel

11 martie 2010

Nu e liniste, e tacere: oamenii prefera sa taca. Uneori, le scapa cate un cuvant, ca un urlet, ca un ghem de dureri cu forma de litere si doar asa afli ca mai sunt acolo. Dar nu le pipai urletul, sa nu te zgarii in tepi.
Nu e intuneric, e doar noapte, umbrele sunt la ele acasa si parca s-ar tine de mana, dar sunt departe una de alta. Si in piept, acolo, nu le bate o inima, ci da din aripi un fluture. Umbrele zambesc, uneori, si, in noapte, zambetul lor lumineaza enigmatic, dar nu toti fluturii sunt atrasi de lumina.
Povestea asta are nevoie si de o incheiere, nu-i asa? Dar cine a spus ca acum e sfarsitul ei?

pre…

21 octombrie 2009

E suficient de frig incat sa suplinesc orice absenta cu pături si suficient de intuneric incat sa pipai păturile, cu speranta omului uituc…

E miezul noptii, dar e ziua cuiva… Singuratatea mea a adus doi oameni impreuna… Absenta mea inseamna prezenta lor si fericirea lor de scurta durata va deveni, candva, fericirea mea.
Filosofie… fara niciun pahar in fata, fara nicio sticla destupata… n-are rost… ce rost are? Uneori, stiu ca ma incred in iluzii, dar inchid ochii si ma prefac ca nu-mi dau seama; alteori, ii privesc pe oameni ca si cum i-as vedea pentru prima oara, ca si cum nu m-ar fi facut niciodata sa plang. Dar asta se intampla tot mai rar…
Mi-ar placea sa spun ca m-am refugiat in rotocoale de fum, sticle goale sau filosofii, dar adevarul e ca m-am ascuns sub un tavan de sticla si astept sa treaca timpul… 5 zile… Inca 5 zile si o sa tip atat de tare, ca voi sparge sticla ce ma inconjoara si ma voi arata iar lumii… poate insangerata, cu cioburi croindu-si drum prin mine ca intr-un labirint, incercand sa iasa la lumina… poate zambitoare, poate singura, cine poate sti…
cine poate sti daca nu vor trece mai mult de 5 zile… o singura persoana stie, si imi joaca viata sub buricele degetelor, apasand pe taste secundele mele… O persoana cu care, peste 5 zile, voi bea o sticla de vin, voi fuma o tigara si voi filosofa despre iubire… Sau doar voi tacea, ar fi acelasi lucru.

waiting in the left…

15 septembrie 2009

Hai sa ne plimbam, doar noi doi… Fara amintiri, fara doruri, fara cuvinte… Numai noi doi si o tacere plina de zambete si caldura unor maini impreunate…
Hai sa ne asezam sub un copac oarecare si sa ne citim in ochi dorintele si, pe masura ce cad frunzele, sa ni le implinim… E toamna, stii? Cad frunzele…
Ai cazut si tu, te-ai indepartat de mine… Ma plimb singura si tac… Fara amintiri, fara doruri, fara cuvinte… Numai eu. Si un copac inalt dupa care te ascunzi…
Numai ca in toamna asta nu mai cad frunze, cad petale de suflet, le sufla vantul nemilos sau timpul, cum vrei sa-i zici…
Daca tu te ascunzi si eu plec, cine pe cine a parasit? Si de ce?

stereo

27 mai 2009

„Caut o culoare sa ma faca s-adorm,
suspendat in gri ca si cum n-as fi
cautand un om…”

Bleu… Am gasit un bleu senin… Aducator de liniste si multumire… Dar nu pot sa adorm, stiu ca am un gol in suflet, desi nu il simt…

„…fara sa stii, fara sa vii,
dincolo de vorbe am uitat sa mai iert…”

Eu nu pot sa ma iert, asa ca iarta-ma tu, ascunde iertarea intr-un suras si trimite-mi-l…

„…tot ce suntem noi, rataciti si goi,
am uitat sa mai cred…”

Am uitat sa mai sper, am uitat sa mai vreau…

„…si-mi pare stinsa lumea ta,
si-n ea se stinge si a mea,
mirarea simpla de-a’ntreba, de-a cauta…”

O culoare, un om, o tacere, un gol… Tu… Care „tu”?

„Simt cum, pe zi ce trece, te pierzi, si eu odata cu tine. Spune-mi, ce-i cu tine?”
„Nimic. Absolut nimic. La propriu, daca iti vine sa crezi… Apropo, schimba melodia.”
„Eu nu te judec.”
„Nici n-ai avea ce sa judeci. Te rog, schimba melodia.”

„…Fiecare piatra aruncata spre cer
nu se-ntoarece-n ploi, cade mut in noi,
fara dureri,
cu oasele moi te intorci in noroi…
Unghia de drac sa o stingi in nisip
cand te joci in gand, cand te minti razand
cu moartea pe chip,
sange-n cuvant,
un fir de praf in vant…”

„N-ai sa ma faci sa plang, daca asta incerci…”
„Imi ascunzi ceva.”
„Ce-as putea sa-ti ascund? :)) ”
„Simt ca imi ascunzi ceva, din felul in care razi si cum iti musti buzele. Ce e?”
„Nu e nimic, absolut nimic. :) ”
„Acelasi „nimic” despre care pomeneai mai devreme?”
„Poate. :p ”

„…si ce-ai inteles?
Esti al tau sa te pierzi?
Esti al tau sa te iertï?”