love is an angel…

30 decembrie 2009

Unele persoane nu se schimba niciodata, la fel cum unele dorinte nu se implinesc niciodata…
Unele tristeti raman vesnic in suflet si unele intamplari nu se uita… si nu se iarta…
Unele drumuri sunt inchise de mult, cu baraje de ura pe care dragostea nu le poate narui, nici nu poate construi poduri peste ele… Chiar daca se spune ca dragostea cucereste orice… Sau se spune asa doar despre dragostea cea mare care, evident, nu este asta?
Uneori, nici ingerii nu iarta ca i-ai alungat, nu iarta pactul tau cu Satana, oricat l-ai regreta acum. I-ai murdarit aripile si le-ai ingreunat prea mult, ingerul asta n-o sa mai zboare niciodata… Cum te-ar putea ierta, cand acum e doar un om, ca atatia altii, si stii prea bine ca oamenii nu iarta?
Ca sa-l faci sa te ierte, trebuie sa-l readuci la statutul de inger, sa-ti cureti pacatul de pe aripile lui, sa-i readuci unicitatea si stralucirea, sa il faci sa te priveasca bland si sa te invaluie cu raze aurii atunci cand iti zambeste…
Atunci si numai atunci iti poti primi iertarea…

„Are you my angel, are you my guide?
Where is the answer, where is the light?
Are you my vengeance? Are you my pride?
Are you a stranger? Heaven decides…”

linger

29 octombrie 2009

„Ura plange cu lacrimi de stele” (de fapt, era „una”, nu „ura”, dar, parca, nu avea acelasi impact :-j revenind…)
Ura plange cu lacrimi de stele… de aceea apar stelele cazatoare: pentru ca dragostea se transforma in ura si, atunci, oamenii isi pun dorinte: as vrea sa mor/sa dau timpul inapoi/sa pot sa uit/etc.

„but don’t look back in anger, I heard her say…”

Don’t live your life in anger, either…
Furia se aduna picatura cu picatura, zi de zi, se formeaza un lac din ce in ce mai mare si mai adanc pana cand, intr-o zi, vijelia vine si distruge totul din calea lacului, lasandu-l sa cada liber, ca o cascada a distrugerii… Si, din acea zi, nu mai este nimic de facut.

„so, break yourself into my stones…”

drought

4 iulie 2009

Cana de cappuccino ramasese neatinsa, marginea ei era inca alba, n-o sarutase nicio pereche de buze in dimineata aceea. Trandafirul primit de cu seara zacea pe masa, ofilit…
Gandurile ei plecasera departe.
Se rujase si isi pregatise cappuccino, ca in fiecare dimineata, cu gesturi firesti, devenite deja automatisme, parti ale ritualului ei de fiecare zi, ritual care, in mod normal, includea si gustatul bauturii calde. Dar, in acea dimineata, acest lucru nu se intampla. Ochii ii cazura asupra florii rosii ce ramasese pe masa. Uitase de ea. Isi dorea sa nu fi fost acolo, sa nu fi existat deloc.
Se simtea obosita, ca si cum tocmai ar fi fost trezita dintr-un somn prea scurt.
Trandafirul de la el… Un „el” pe care nu-l iubea si caruia nici nu-i putea pronunta numele…
O floare rosie, solul iubirii lui si al amaraciunii ei… O floare cu spini, ca o inima chinuita…
In urma cu nici doua luni, si ea iubise. Pe altcineva. Ii daruise tot ce avea ea, isi consumase toata energia si timpul pentru a ramane langa un om prea plin de sine pentru a valorifica iubirea, un om care o secase de puteri si sentimente si care o parasise pentru ca nu fusese suficient de puternica incat sa lupte pentru doi, sa iubeasca pentru doi.
Din acel moment, inima i se inchisese si sentimentele ii secasera, ramasesera doar albiile fostelor rauri de senzatii si sentimente.
Si aparuse „el”, cel al carui nume era atat de neinsemnat pentru ea, incat nici nu-l putea pronunta; „el”, cel care o iubea neconditionat, o sufoca lent cu iubirea lui, ii amintea, in fiecare zi, prin intensitatea sentimentelor sale, cat de incapabila de iubire era ea acum.
Ajunsese aproape sa-l urasca pentru ca era bun si bland si indragostit, il ura cu toata rautatea ei de fiinta salbatica si seaca.
Asa ca ii lasa floarea pe masa, sperand ca, odata cu ea, sa se vestejeasca si sentimentele lui.
Nu-si dorea decat sa fie singura, uitata de toti si toate, sa-si traiasca zilele pline de ritualuri si automatisme, in asteptarea ploii ce i-ar fi putut inunda inima secata…

H…

15 iunie 2009

Sticle candva goale… Nu plange! Le-am baut, dar le-am umplut la loc, doar ca nu tot cu vin, ci cu un lichid rosu, mai dens si mai imbatator… Nu plange! Cand te lovesc, cand te doare, nu plange, asa cum nu plang nici eu, desi mor, desi fiecare picatura inseamna pentru mine doua secunde mai putin din viata: cea prezenta si cea furata. Nu plange! Chiar daca ai impresia ca m-ai iubit candva, nu plange, eu nu mai sunt decat un trup si o rana, inima mea a incetat de mult sa mai bata… Nu ai pentru cine sa plangi!

HATE

15 octombrie 2008

„I HATE EVERYTHING BUT ME”

cu URA pe fiecare apasare de tasta… cu URA! ! !

daca nu pot sa iubesc, macar am capacitatea de A URI, cu toata fiinta mea mica si chinuita, cu toate gandurile mele intortocheate care formeaza un labirint avand la capat nimic altceva decat URA… te chinui sa strabati coridoarele, iei fiecare drum in parte, il urmezi pana ajungi la un capat infundat, apoi te intorci de unde ai plecat, alegi alt drum… apoi altul… si cand, in sfarsit, alegi drumul cel bun, ce gasesti la capatul lui? nimic altceva decat URA! ! !

si drumul, in sine, a fost frumos, dar te intrebi: de ce-a trebuit sa se termine? de ce-a trebuit sa constati ca acea calatorie nu te-a imbogatit cu nimic? pentru ca URA nu e nimic, nu e nimic nou, o aveai mereu cu tine, de cand te-ai nascut, doar ca abia acum o vezi, limpede si ademenitoare, ca un lac frumos plin de cianuri… s-ar putea numi descoperire de sine, descoperirea URII! ! !

„mai bine iubeste…”

n-am pe cine sa iubesc… m-as iubi pe mine, dar nu ma lasa URA pe care am strans-o din labirinturile prin care am colindat…

nu ma lasa trupul meu sa il iubesc, nu dupa toate chinurile prin care l-am supus… „m-ai pus sa ma imputinez sangerand si tocindu-ma, m-ai amagit ca toata suferinta va avea un rost, iar rostul asta s-a dovedit a fi o fantana otravita? NU, NU te las sa ma iubesti… ”

nu ma lasa gandul meu sa il iubesc… nu dupa toate ideile pe care i le-am dat, un amalgam de rosu si verde si mov si albastru… nu dupa ce le-am amestecat pe toate si s-a ales doar cu innebunitorul cenusiu… „ore intregi de informatii, de culori frumoase, si in final, ce-a iesit? cenusiu… NU, NU te las sa ma iubesti…”

nu ma lasa sufletul meu sa il iubesc… nu dupa toti trandafirii pe care i i-am daruit, spin cu spin… n-am ajuns niciodata sa-i daruiesc si petalele, era prea insangerat, iar bucatelele de catifea rosie i s-au parut o esenta de sange… si NU, nici el NU ma lasa sa il iubesc…

„it will all get better in time…”